O continuare a bestsellerului Vârtej în reluare, dar într-un registru un pic diferit, o carte a devenirii, un roman de dragoste.
O carte despre sentimente contradictorii, despre depășirea traumei și descoperirea fericirii (nu fără efort), despre echilibrul cel atât de greu de dobândit, atât individual, cât și social, dar mai ales despre iubire, în toate formele ei. Un roman seducător, în care basmul intervine în povestea reală pentru a o limpezi, parcă, fiindcă uneori e nevoie de imersarea în fantastic pentru a înțelege realitatea - chiar și pe cea intimă.
PÉTER DEMÉNY (n. 1972) este scriitor, poet, dramaturg și traducător. A publicat de-a lungul timpului poezie, proză, eseuri, studii critice și publicistică literară. Semnează traduceri în maghiară din Nichita Stănescu, Gabriel Liiceanu, Ștefan Bănulescu, Ioan Es. Pop, Ștefan Borbély, Alexandru Ivasiuc, Constantin Țoiu, Eugen Uricaru și Alex Moldovan, iar în limba română publică eseuri, articole, versuri și editoriale în revistele Observator cultural, Revista 22, Apostrof, Teatrul azi și Matca, al cărei redactor-șef este din 2023. La Curtea Veche Publishing i-au apărut romanele Splendidul mistreț (2020) și Vârtej în reluare (2023), ambele în traducerea lui Kocsis Francisko. Este doctor în filologie și predă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București.
Spune despre el că este un aventurier cultural curios și neîmpăcat, cât se poate de laș și cât se poate de luptător, un stoic aspirant și o interfață între culturile română și maghiară. S-a născut la Cluj-Napoca și din 2022 locuiește în București.
După ce ne-a prins fără putere de scăpare într-un Vârtej în reluare, Péter Demény are generozitatea de a ne scoate lin la lumină mai buni și mai senini, dar nu ne lasă fără întrebări. Despre personajul lui, despre noi înșine, despre universurile în care trăim. Într-o alternare tulburătoare a basmului cu realitatea, a emoțiilor profunde cu autoanaliza necruțătoare și a limbajului frust cu cel poetic, el forează în cele mai adânci cotloane ale propriei ființe, explicându‑se pe sine, dar explicându-ne, totodată, pe fiecare dintre noi în raport cu lumea. Sau cu lumile, pentru că în cartea asta nimic nu e atât de simplu cum pare. -- Luana Schidu
Péter Demény întreprinde în această nouă carte o coborâre în exilul interior, o introspecţie tulburătoare în zonele turbionante ale eului omenesc, limpezindu-se pe sine și pe noi totodată. În romanul „unui Nostradamus nesigur care ar dori să știe viitorul și chiar are elemente, aspecte cu ajutorul cărora să-l ghicească“, el prevede o ieșire în notă rezilientă, oferindu-ne o incomensurabilă empatie cu specia umană. -- Florica Ciodaru-Courriol
Péter Demény ajunge la metamorfoză: devine senin, răbdător, empatic, ca o pâine proaspătă care se împarte celor flămânzi și singuri. Opus vârtejului este un ocean liniștit în care Péter Demény strecoară povești, fărâme de ingenuitate. Singurele furtuni pot fi provocate din iubire, dar acelea sunt mai degrabă adieri binecuvântate. -- Ovidiu Șimonca
Péter Demény este curajos și strălucitor în noul său roman Ieșirea din vârtej, finalul limpede al vieții zbuciumate din Vârtej în reluare. Curajos? O dată, pentru că puțini oameni își deschid așa sufletul pentru o judecată publică minuțioasă și care stă să se transforme în anatomie a gândirii. Apoi, pentru că e greu să le spui iubirilor tale, fie ele romantice sau filiale, cum le vezi cu adevărat.
Sinceritatea clară este mereu distructivă, dar, poate, singura cale spre regăsire. Și a treia oară, pentru că scrie în română ce simte cu asupra de măsură despre lumea maghiară de care aparține și de care pe noi ne desparte un zid lingvistic. Ieșirea din vârtej are aici un substrat care nu-l va face mai iubit pe autor. Dar, cu siguranță, mai puternic. Strălucitor? Pentru că toate acestea dau un roman care te ține cu sufletul la gură, se citește cu poftă, îți dă de gândit la adâncimi pe care nu vrei să le recunoști. Iar la final te vor face să spui „dar această biografie ne aparține și nouă“. Dacă biografie este. -- Cătălin Striblea
Sinceritatea clară este mereu distructivă, dar, poate, singura cale spre regăsire. Și a treia oară, pentru că scrie în română ce simte cu asupra de măsură despre lumea maghiară de care aparține și de care pe noi ne desparte un zid lingvistic. Ieșirea din vârtej are aici un substrat care nu-l va face mai iubit pe autor. Dar, cu siguranță, mai puternic. Strălucitor? Pentru că toate acestea dau un roman care te ține cu sufletul la gură, se citește cu poftă, îți dă de gândit la adâncimi pe care nu vrei să le recunoști. Iar la final te vor face să spui „dar această biografie ne aparține și nouă“. Dacă biografie este. -- Cătălin Striblea