Din nord, după o experiență de dascăl la școala din Ieud, Ioan Es. Pop a naufragiat prin ’88, în Capitală ca muncitor pe un șantier, mai apoi, după ’89, ca redactor la Luceafărul, izbutind să-și transforme naufragiul în descoperire esențială, precum eroul lui Defoe. Cu migală, cu entuziasm, cu răbdare, cu Vineri, Robinson a făcut din naufragiul său o terapeutică a oricărei alienări, inclusiv a celei de sine însuși. Cu talent, cu intuiție, cu imaginație, cu nouăzeciștii, Ioan Es. Pop și-a convertit naufragiul într-o splendidă revocare dramatic-lirică a neantului zilnic, cum numai poeților de tot li se poate întîmpla. Ieudul fără ieșire este expresia plină de prospețime poetică a cestei convertiri.