De la publicarea sa in 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esentiale ale filozofiei franceze si, treptat, o referinta obligatorie pentru orice abordare contemporana a imaginii, de la antropologia vizuala la studiile media. Interesul critic pentru datele experientei si rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trairilor constiintei, temeritatea conceptuala sunt doar cateva dintre calitatile ce impun Imaginarul in randul lucrarilor majore care influenteaza decisiv gandirea imaginii de astazi.

Pentru tanarul Sartre, ideea de intentionalitate a constiintei, pe care o descopera avid in opera lui Edmund Husserl, constituie cheia de acces la intelegerea rolului pe care imaginea il joaca in viata psihica. Astfel, activitatea imaginanta a constiintei, ca mod fundamental al intentionalitatii, asigura relatia dintre subiect si lume, dar in registrul raportarii la ireal. Obiectul imagistic este ceva ireal, sustine Sartre, ceea ce schimba modul de a intelege nu doar imaginea mentala, ci si opera de arta. A imagina presupune deci o libertate a constiintei in raport cu realitatea, iar de aici si pana la marile intrebari din opera de maturitate Fiinta si neantul nu mai este decat un pas.