Protestul social în perioadele modernă și contemporană s-a exprimat în forme diverse: răscoale, revoluții, greve, manifestații stradale, războaie de gherilă, subsumabile, în datele lor specifice, conceptului generic de revoltă, de contestare publică deschisă a sistemului social-politic existent.

Toate acestea au avut cauze materiale, după cum au angajat totodată așteptări, speranțe, eventual proiecte și programe, au provocat reacții de solidaritate sau de adversitate, au comportat, altfel spus, un imaginar, un ansamblu de reprezentări pro și contra, exprimat deopotrivă în documente formale, cu autori cunoscuți, și în fenomene difuze, de masă, cum au fost zvonurile și practicile rituale.

În atare calitate de latură volițional-afectivă a mișcărilor respective, imaginarul este dătător de sens, pune cauzalitatea materială a protestului social în perspectiva emoțiilor și a percepțiilor pe care le-au resimțit în practica vieții cotidiene oamenii epocii, cu dorințele și anxietățile lor, manifestate nu numai în legătură cu marile decizii publice, dar și în relațiile concrete ale existenței de proximitate.

De altfel, cauzele materiale se regăsesc cel mai bine în act în măsura în care sunt transpuse și traduse în cuvinte și gesturi, intenționalitatea și eficiența unui demers subiectiv reflectând motivațiile sale obiective.