A crea o nouă cultură nu înseamnă doar a face descoperiri “originale” în mod individual, ci de asemenea, şi mai ales, a răspîndi într-o manieră critică adevăruri deja descoperite, a le “socializa” şi, prin urmare, a le face să devină baza unor acţiuni în cadrul vieţii, elementul de coordonare şi de ordine intelectuală şi morală. Ca o mulţime de oameni să fie adusă la a gîndi în mod coerent şi unitar realul prezent – acesta e un fapt “filosofic” mult mai important şi mai original decît hazardul prin care un “geniu” filosofic dă peste un nou adevăr ce rămîne patrimoniul unor grupuleţe de intelectuali.

A. Gramsci

Sensul nihilismului actual se poate explica şi prin relaţia dintre civilizaţie şi cultură: începînd cu lumea omului arhaic, cultura a umplut golurile pe care le lăsa civilizaţia prin semnificare, cu ajutorul simbolurilor şi miturilor, şi a substituit tehnicilor şi tehnologiilor absente ritualurile. Dar odată ce civilizaţia poate rezolva numeroase astfel de goluri prin oferte materiale efective, ea poate susţine viaţa şi în absenţa sensurilor culturale învăţate. Omul occidental a depăşit pentru prima dată în istorie penuria, trăind într-o societate a consumului, în care există un exces de bunuri, pe cînd în societăţile sărace avea în loc un exces de semne. Chiar dacă Dumnezeu a murit, mecanismul civilizaţiei occidentale şi l-a apropriat în unele dintre efectele sale de garant al limitelor comportamentului uman şi viaţa poate continua ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Odată cu mijloacele de comunicare de masă, cultura trece în/devine civilizaţie. Digitalizarea, ca infrastructură tehnologică, ajută, paradoxal, la răspîndirea unui conţinut tot mai analogic, care necesită mai puţine cunoştinţe prealabil învăţate şi care are în schimb o încărcătură emoţională mai mare, şi deci vorbeşte nu numai specialiştilor, elitelor, ci mai multor oameni, fiind mai uşor de difuzat în masă. E una dintre formele concrete prin care cultura trece în civilizaţie, iar civilizaţia preia rolul culturii.

Aurel Codoban