În România ultimilor 36 de ani, a fi antreprenor a însemnat adesea să joci un joc fără instrucțiuni, cu zaruri strâmbe și cu tabla înclinată în direcția greșită. Și totuși, mii de oameni s-au încăpățânat să joace. Unii au câștigat, alții au pierdut spectaculos, iar mulți au continuat să încerce, convinși că pot influența jocul.

În „Imperiul Roman de Dâmbovița”, un amestec de epopee, autoironie și realism balcanic, nu avem Colosseum, dar avem ghișee; nu avem Senat, dar avem comisii; nu avem zei, dar avem deadline-uri. Și totuși, în acest decor improvizat, oamenii au construit afaceri, au inventat soluții și au supraviețuit unui climat economic care, de cele mai multe ori, părea scris de un scenarist cu simțul umorului negru.

Adrian Christescu povestește despre cei care au pornit afaceri în garaje, bucătării, birouri improvizate sau în spații care miroseau simultan a vopsea proaspătă și a speranță, despre cei care au învățat contabilitate pe repede înainte, au descoperit birocrația ca pe un sport extrem și au făcut networking înainte să existe cuvântul.