Descriere
Dumitru Crudu este un poet autentic, cu un program personal teoreticeşte bine articulat. De exemplu, se pune accentul pe implicarea „subiectului real” în scriitura propriu-zisă, ca factor esenţial de asumare a topografiei realului; nu mai contează vreo nouă retorică a descrierii obiectuale, ci numai acea urmă individuală provocată în subiectul scriptural/existenţial care devine unicul receptor ce „desluşeşte diferenţa reacţiilor noastre personale”.
Marin MINCU
Dumitru Crudu scrie poezie clădită pe un paradox: este în acelaşi timp un dialog livresc, purtat în sincronie şi în diacronie (o polemică, dacă vreţi), dar şi un act existenţial. Poezia lui nu poate fi înţeleasă dacă nu e privită ca reacţie la alt act poetic (de multe ori ratat), însă ceea ce „se întâmplă“ în această poezie pleacă în general de la un eveniment ancorat în real.
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Pentru a evita „vidul semantic”, Dumitru Crudu încearcă o abordare laterală, o ieşire din inerţia scrisului. Lumea trebuie privită cu luciditate şi pătrundere. Poezia nu trebuie să reproducă lucrurile existente printr-un limbaj ce simplifică şi falsifică realitatea. Se cere o anumită aderenţă la acel concret invaziv, care de multe ori produce „fracturi”. Gesturile unice şi irepetabile îşi pierd consistenţa dacă sunt transpuse într-o manieră neutră ce exclude implicarea nemediată. Realitatea nu mai poate fi etichetată. Poetul trebuie să fiinţeze în operă ca subiect real, iar senzaţiile sale să fie complet eliberate din învelişurile conceptuale superflue. Poezia lui Dumitru Crudu e o sinteză a gesturilor, nu lirice, ci prozastice. Emoţia provine din acumularea trăirilor şi senzaţiilor. Ordinea literară e ruptă pentru a fi restabilită ordinea umană, neîntemeiată pe alegeri, căutări, stilizări.
Şerban AXINTE