„Pentru a putea scrie, se confeseaza Kafka lui Felice, am nevoie sa ma izolez, dar nu ca un ermit, lucru care nu e suficient, ci ca un mort.

Scrisul, In acest sens, e un somn si mai profund, altfel spus, e moartea, si, asa cum nu poti scoate un mort din groapa, nici pe mine nu ma poti lua de la masa de scris noaptea. [...] numai asa pot sa traiesc.“

Odata ce biograficul se suprapune la un nivel aproape mistic cu literatura, autenticitatea devine trairea prin scris, iar Kafka e un reprobat, un creator care sufera atroce, unul pentru care arta nu este delectare, ci traire.

Toata literatura sa afirma un plasament tragic, o aliniere cu tortura perspectivei ratarii, a inutilitatii umanului. Iar testimoniul este singurul antrenor al supravietuirii, pentru ca „Orice arta adevarata e document, marturisire“. (Lucian Pricop)