”În Jurul Focului” este o culegere fascinantă despre sobe și cuptoare cu multe exemple ilustrate, cu schițe și desene, cu povești și etape tehnice de construcție, cu trimiteri către arhitectură și gastronomie, descoperind aspecte ale unei vieți rurale spre care noi, cititorii urbani, tindem tot mai mult parcă, odată cu frenetica căutare a unui sens colectiv național.
”Cartea poate fi utilă pentru cel care intenționează să-și amenajeze un spațiu pe măsura personalității proprii și a ideii de comuniune, familie. În același timp, este și un prilej de reflecție asupra focului ca element cardinal. Dacă veți deschide un dicționar al simbolurilor la cuvântul ”foc”, veți deschide în același timp un câmp lărgit de explicații pe care cartea Alexandrei îl atinge.” (Șerban Sturdza)