Pot fi luate în discuţie două ipoteze, ambele de interes. Una este că Nicolae Ceauşescu l-a apreciat, în mod deosebit, pe Constantin Boştină şi avea multă încredere în onestitatea acestuia. Dar şi în expertiza sa. Motiv pentru care în mod special a înfiinţat această funcţie de secretar personal. O funcţie, se poate afirma, dedicată lui Boştină.

Fiind extrem de preocupat de situaţia veniturilor statului, realizate din exporturi, ne putem imagina că a apelat nu numai la un om de mare încredere, ci şi la un expert. Boştină a fost şi este extrem de calificat în economia capitalistă, şi în general, în economia globală, deoarece acest lucru îl preda la ASE, la Catedra de relaţii economice internaţionale, şi, în acest domeniu îşi dădea şi doctoratul.

De asemenea, a fost ministru adjunct cu activităţi financiare şi cu exportul la Ministerul Industriei Uşoare. Iar Nicolae Ceauşescu se transformase în jucător internaţional politic, dar şi economic. în acelaşi timp, dorea ca România să facă faţă cu succes împrumuturilor contractate la FMI şi care i-au asigurat României o injecţie în materie de dezvoltare.

Cea de-a doua ipoteză este tulburătoare. Constantin Boştină era foarte apropiat de doi jucători politici cu mare potenţial. Traian Ştefănescu care făcuse o carieră politică strălucită şi propriul fiu al lui Nicolae Ceauşescu, Nicu Ceauşescu, care era poreclit „prinţişorul” şi era vizat atât de Elena Ceauşescu, cât şi de Nicolae Ceauşescu, în cazul lui, cu unele rezerve, pentru o eventuală succesiune.

Ţinându-l aproape pe Constantin Boştină, diminua forţa triumviratului şi, în acelaşi timp, îl putea supraveghea pe acesta. Cam în acelaşi stil, cum se va vedea, Ceauşescu i-a cerut lui Boştină să îl formeze pe Nicu Ceauşescu. Mai este de remarcat faptul că în calitate de secretar personal, Constantin Boştină l-a însoţit pe Ceauşescu în toate vizitele externe şi i-a furnizat o parte dintre soluţiile necesare tratativelor în plan economic.