Nicolae Sava, suspendat pe schele, asemenea unui liliac tulburat de vânturi magnetice contradictorii, visează dual, respiră la răscrucea tentaţiilor şi se aruncă, extatic, în miezul fierbinte al unui Cosmos pe care tocmai şi-l plămădeşte. Izolat acolo, între pământul profan şi cerurile deschise, cu carnea fierbinte şi cu duhul înfrigurat, el trăieşte fizic, tactil, fervoarea sfinţeniei, se impărtăşeşte cu buricele degetelor din aura încremenită a sfinţilor, iar această atingere îi răscoleşte, adânc, toate ungherele trupului şi îi deschide larg toate porţile senzoriale până când partea de sus şi cea de jos, spiritul şi materia, lumina necreată şi penumbrele umede devin emisferele aceleiaşi unice realităţi.

Pavel Susara