„Multe a făcut la viața lui Alexe și, cu siguranță, nu le regretă chiar pe toate. Dar cea mai tare ispravă a lui îi, crez eu, că, la a Secului monăstire, sub obligație declarativă, astreint à pisser de la copie au profit de Botzy, Bosty & Cie, termina repede treaba, având el de la zei harul succintității, apoi scotea repede din buzunar fesier un roman polițist și se cufunda în cetitură, așa cum ar fi procedat la Costinești după un înot răcoritor. Când reveneau interogatorii, trăgătorii de limbă și de pix, maieuticienii gradați, socratizatorii galonați, aproape că turbau de atâta… ataraxie, închideau pumnul… pentru a-și ascunde firele de păr, numeroase, din palmă, și-l ridicau apodictic.
Deci: Dănuț Alexe — ori Dan Ataraxescu?
Oricum l-am boteza, fapt e că a practicat din fragedă pruncie, prin Cochirleanca sau Buzău, nepăsarea la uraganul istorial, asortând-o cu lecturi nesfârșite și poliglotizare infatigabilă, iar această praxă comportamentală ni-l poate explica mai bine pe viitorul migrant, devenit ulterior nomad adevărat: al gândirii, al rostirii, al viețuirii, al gândirostiviețuirii.”
Alexe is a going man.
Alexe is a coming man.
He is a gocoming guy:
el se duce, revine, pleacă din nou.
Alexe, cu tălpi de vânt și inima tăiată împrejur, e totuși un înger falofor: iaca, o spusei si pe asta.
— Luca Pițu, La cafeneaua hermeneutică