„Atenție, dragi confrați cititori, nu vă lăsați pradă iluziei că textul liminar vă oferă cheia cărții. El este doar ușa de intrare, pe tâmpla căreia avem două citate ca motto, din Proust și Mircea Eliade. Un indiciu, deja, cum că avem de-a face cu un autor manipulator, versatil, ludic subtil, aparent scufundat în Trecut (cuvânt nu o dată ortografiat cu majusculă, ceea ce imediat mi-a făcut-o simpatică pe autoare), dar care cultivă ambivalențele, misterul cu suspans și alchimia cu tâlcuri. Abia dincolo de jumătatea cărții observi că ai devenit un hamster trepidant sub ochii și gheruțele motanului narativ, o jucărie hipnotizată de capriciile sarcasmului amuzat cu care acesta se joacă de-a carnavalul cu velocitatea detectivistică impusă cititorului.

Când Serenela Ghițeanu va tipări al, să zicem, zecelea roman, se va vedea mai bine care din mulțimea cheilor șlefuite aici se va potrivi ușilor din viitoarele arhitecturi labirintice. Până atunci, să ne predăm cu plăcere misterelor oscilând între Poe și Eliade. Și nu încercați să țineți socoteala făpturilor extrase din jobenul prestidigitatorului. Abilitatea lui nu vrea să vă șocheze, ci mai degrabă să vă propună o terapie prin mirare și mister.“ — DAN C. MIHĂILESCU

„Acest antiroman, prima mea carte de proză, a apărut târziu în viaţa mea. Am scris povestiri fantastice, în adolescenţă, în anii ’80, pe care le-am citit la un cenaclu. În anii ’90 am mai publicat câteva povestiri, după care nu am mai scris deloc literatură. M-am dedicat carierei universitare şi am scris texte ştiinţifice, articole şi cărţi. Dintr-odată, în urmă cu patru ani, am reînceput să scriu proză scurtă. Iar pandemia, timp în care am lucrat online şi chiar am stat foarte mult în casă, m-a făcut să mă întorc serios la a scrie povestiri. De la una la alta, simţeam că se leagă între ele, că încerc să recuperez „timpul pierdut“ şi să înţeleg mai multe, în alt mod decât până atunci, despre mine. În plus, lumea din jurul nostru se schimba – şi se schimbă încă – radical, iar asta mi-a influenţat scrisul. Ce a rezultat este o carte despre Trecut, dar şi despre Prezent, aşa cum le percep eu.“

SERENELA GHIȚEANU a susţinut un doctorat în literatură franceză la Universitatea din Bretagne-Sud, Franţa (2009). A publicat în limba franceză Sylvie Germain: La Grâce et la Chute (2010), Nancy Huston et Nina Bouraoui: Question d'identité (2013), Marguerite Duras ou le goût du vertige (2016). În revistele online Litero-mania şi Optmotive a publicat proză scurtă. Din anul 2006 este cronicar de carte la Revista 22. Textele critice apărute în diverse reviste culturale sunt reunite în volumele Ora de citit (2011), A doua oră de citit (2015), A treia oră de citit (2021). Este coautoare (alături de Bujor Nedelcovici) a volumului Scriitorul, cenzura şi Securitatea (2009) şi i-au apărut două texte în antologia Literatura la feminin (2021). În 2021 a publicat la Humanitas Cartea cu delfini: Convorbiri cu Ana Blandiana.