„Foarte rar mi-a fost dat să citesc o carte atât de neîndurătoare cu realitatea imediată, în același timp atât de logică și de riguroasă în demonstrații. Da, Mihai Maci n-are soluții pentru impostura generalizată din sistemul universitar românesc sau din cercetare; dar o vânează splendid și necruțător în toate cotloanele unde se ascunde și o fotografiază impecabil, arătându-i originile și semnificația socială. Da, recunoaște că nu știe cum ar trebui recuplată cultura de învățământ, nu mai speră că s-ar putea îngrădi dezastrele produse limbii române de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decât consemna declinul ireversibil al culturii înalte, dar și al satului tradițional și al «familiei tradiționale»: dar cât de magistral și, mai ales, lipsit de complezență sentimentală completează fișele sociologice ale principalelor mutații sociale și culturale din ultimele decenii! Ce-i de făcut, totuși? Atâta (și e deja mult), crede el: să privim drept în ochi dezastrul și să-i punem interogațiile esențiale: «Înainte de-a da răspunsuri, se cuvine să punem întrebările».” (Andrei Cornea)