Poemele se deschid într-un mod direct către cititor, situându-l în ipostaza de receptor activ, de coparticipant la noianul de întrebări ce-și caută răspunsul. De altfel poeta mărturisește „Caut răspuns…”
Marcă a unui absurd de ordin cognitiv, anul 2020 domină percepțiile poetei, care pune sub semnul negării propriul său eu „Să fie – acesta, oare, chipul meu ? / Nu pot să cred, acesta nu sunt eu!”, „Nu, nu sunt eu acesta din oglindă”. Poemele menite meditației atrag cititorul să experimenteze o călătorie romantică a sufletului poetic, despre care A. Béguin afirma că „ sufletul nu este decât locul de contact și de asemănare cu organismul universal” (A Béguin „Sufletul romantic și visul”). Dacă simțul auzului vine în conivență cu verticalizarea ființei, poeta propune o ieșire din absurdul mundan printr-o întrebare directă „Ai auzit vreodată tăcerea ?”.