Dragoste, ură sau destin?
Prudence Barnett este o perfecționistă care se grăbește întotdeauna să-i judece pe locuitorii leneși, aroganți și nepoliticoși ai orășelului ei de coastă. Visurile de justiție cosmică i se împlinesc atunci când, după o noapte petrecută cu prietenii, se trezește brusc înzestrată cu abilitatea de a arunca instant karma – atât bună, cât și rea – asupra celor din jurul ei.
Euforică, Pru își folosește puterea pentru a-i pedepsi pe toți, de la vandalii publici la bârfitorii răutăcioși, dar există o persoană asupra căreia noul ei har nu funcționează așa cum se așteaptă: Quint Erickson, partenerul ei de laborator, un pierde-vară enervant de drăguț și impresionant de nobil, mai ales când vine vorba de munca sa de la Centrul de Salvare a Animalelor Marine Fortuna Beach.
Când se resemnează să lucreze la centru ca să obțină puncte în plus la școală, Pru începe să descopere adevărul despre leii-de-mare, problemele de mediu și semnalele romantice neclare – nu neapărat în această ordine.
Instant Karma este o poveste de dragoste contemporană în care Marissa Meyer, autoarea romanelor HEARTLESS. Povestea nespusă a Reginei de Cupă și AURIT, ne dezvăluie cu ajutorul intuiției karmice cât de mică este diferența dintre virtute și vanitate, generozitate și lăcomie, dragoste și ură… și destin.