Autorii acestui volum si-au propus sa ofere studentilor Facultatii de Drept si Stiinte Administrative a Universitatii „Valahia” din Targoviste, o noua editie a Cursului selectiv pentru licenta, in cadrul careia au fost alese cele mai importante „Institutii de drept civil”. Prima tema priveste actul juridic, materie fundamentala pentru intregul drept pozitiv, in reglementarea caruia, actualul Cod civil avanseaza o serie de solutii noi. Analiza nu se opreste doar la simplele explicatii de rutina ale acestor prevederi normative, ci isi propune si o serie de observatii critice privind modul cum au fost receptate principalele orientari ale proiectelor europene de codificare a dreptului aplicabil contractelor, cu trimiteri la o serie de surse bibliografice aparute intre timp. In continuare, sunt examinate principalele reglementari ale persoanei fizice si juridice, dupa care sunt analizate prescriptia si decaderea, in timp ce tema a V-a este rezervata dreptului de proprietate si posesiei. Din materia obligatiilor civile, au fost selectate efectele contractelor sinalagmatice, riscul contractului, iar tema a VII-a este rezervata raspunderii civile delictuale, materie in care actualul Cod civil aduce o serie de reglementari noi privitoare la prejudiciu, premiza si conditia sine qua non a oricarei ipoteze de raspundere civila.? Tema a VIII-a, intitulata Contracte speciale, cuprinde analiza a patru contracte civile: vanzarea, donatia, locatiunea si mandatul, materii in care actualul Cod civil a adus modificari importante, incepand de la denumire, obiect, conditii de validitate, efecte sau incetarea contractului. In tratarea celor patru contracte sunt avute in vedere, atat aspectele teoretice, cat mai ales, implicatiile practice, printr-o prezentare pragmatica, accesibila absolventilor facultatilor de drept. Sunt facute si propuneri de revizuire a noilor reglementari, plecand de la orientarile jurisprudentei, cele care dau viata legilor, niciodata perfecte, intotdeauna perfectibile.? In partea sa finala, tema a IX-a a lucrarii analizeaza problematica unor importante institutii ale dreptului succesoral, fiind puse in discutie, totodata, cateva aspecte controversate ale acestora, precum: natura juridica a nedemnitatii succesorale si suprapunerea partiala, insa semnificativa, a cauzelor care o atrag, cu cele ale revocarii judiciare a legatului pentru ingratitudine; justetea reprezentarii, alaturi de nedemn si predecedat, a renuntatorului la mostenire si a dezmostenitului; persoanele care au competenta de a autentifica testamentul; efectele neexercitarii in termen a dreptului de optiune succesorala, precum si cele ale repunerii in termenul de optiune succesorala. Sunt facute si o serie de observatii critice vizand lipsa de rigoare a legiuitorului in redactarea noilor prevederi normative in materia dreptului succesoral si sunt analizate institutii reglementate de Regulamentul UE nr. 650/2012, recent intrat in vigoare, precum testamentul intocmit de cetateanul roman in strainatate si certificatul european de mostenitor...
Institutii de drept civil
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2021
Editura:
Tip copertă:
Paperback
ISBN:
9786066738019
Dimensiuni: l: 14cm | H: 21cm