Ioan Țicalo cultivă ceea ce s-a numit o critică tematică, știind să contextualizeze problematica eminesciană estetic, istoric și chiar filosofic, dovedind o bună informație care să-i permită a face conexiunile necesare acolo unde crede de cuviință.

Theodor CODREANU

Discursul lui Ioan Țicalo e al unui filolog bogat în lecturi, topite însă în magma propriei conștiințe. O expresie a acestei realități este și finalul cărții, unde un comentariu lingvistic (Mihai sau Mihail?) este prilejul de a plasa o volută perfect credibilă: Mi-ha-il, cu o silabă în plus și cu hiat, având un accent înaripat, zvâcnește, dincolo de vreme, în înaltul cerului, pentru a rămâne acolo întru eternitate.

Ioan DĂNILĂ

Ioan ȚICALO. Prozator, eseist, cronicar, critic literar. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și al Societății Scriitorilor Bucovineni.

Volume publicate: În Poiana lui Ioan (2002), Crucea părintelui Visarion (2003), Blestemul (2004), Vânătoarea (2005), Meandre (2006), Poetica instrumentelor muzicale în poezia eminesciană (2006), Scara (2007), Ghimpele (2008), Dor-Împărat (2008), Mihail Eminescu – poetul neamului românesc (2009), Pojar (2010), Mircea cel mic (2011), Dor… în concepţia lui Eminescu (2012), Rătăcitorii (2013), Zarea de sub amurg (2014), Primăverile seniorului (2015), Altă lume… (2015), Huhurezul (2016), Istorii… (2017), Elena Condrei ˗˗ Trei destine astrale: Eminescu, Creangă, Veronica, interviuri cu Ioan Țicalo (2018), Nebănuitele căi… (2019), Vremuri maștere (2020), Granița blestemată (2021), Pământul – casa iubirii (2023).

Colaborări la numeroase reviste literare, numeroase premii naționale.