Robert Wilson s-a născut în 1941, în Waco, Texas. Lucrează de peste patru decenii ca regizor, perfomer, coregraf, scenograf, ligh-designer, fiind autorul unor spectacole de teatru şi operă care au reinventat limbajul scenic în a doua jumătate a secolului XX (Deafman Glance, 1970, Einstein on the Beach, 1976, the CIVIL wars, 1984, The Black Rider, 1990). A fost influenţat de dans şi arhitectură, de artişti de avangardă precum George Balanchine şi Merce Cunningham, a explorat universul marginalilor, a colaborat cu Pierre Cardin, Yves-Saint Laurent, dar şi cu Philip Glass ori David Bowie. Excepţional organizator şi producător, a creat în 2006 Watermill Center, un spaţiu de încurajare a experimentului în arta, deschis tinerilor creatori din întreaga lume.
Lui Robert Wilson i-a fost conferit în 2007 titlul de Doctor Honoris Causa al UNATC.
Prezentul volum reproduce ediţia apărută în 2007 la Berlin: transcrierea unei conferinţe pe care Wilson a susţinut-o în 1989 în RDG, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a lui Heiner Müller, urmată de transcrierea întâlnirii sale cu publicul est-german, la care a participat şi autorul lui Hamletmachine. Conţine un material iconografic impresionant şi teatrografia actualizată a artistului.
Volum editat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Festivalului Internaţional Shakespeare