Nuvelele din Intalnirea din pamanturi, aceste "scene din viata taranilor", aduc o lume cruda si halucinanta, impenetrabila in violenta ei misterioasa. Prima carte a lui Marin Preda are sensul unei totale detasari fata de universul taranesc, privit aici fara compasiune, fara melancolie si fara induiosare, dar si fara acea brutala "intelegere" de tip naturalist, care "studia" si "explica" mecanismele existentei limitandu-le strict la instincte. Nici simpatie si nici interes: mai degraba o imensa neliniste. Care se traduce in acumularea de imagini in genere atroce si aproape intotdeauna lipsite de sens. Nu insa de semnificatie: este o lume irationala, in care nu e nimic de inteles (de "iubit" sau de "admirat" nici vorba!), dar care poate fi, inca mai poate fi, inregistrata de retina ingrozita a unui intrus. Optica autorului, in aceste nuvele, este aceea a unui strain venit de pe alte meleaguri si care asista cu o perplexitate inspaimantata la fapte aici firesti, dar pentru el deopotriva absurde si infricosatoare. Aceasta detasare, avand probabil in spatiul biografiei interioare a scriitorului intelesul unei rupturi, al unei despartiri de lumea in care se nascuse si traise, de nu chiar al unei repudieri, va fi insa, cativa ani mai tarziu, inlocuita de un atasament profund: in Morometii, vol. I. [...] In nuvelele din Intalnirea din pamanturi situatiile violente, cruzimile si brutalitatile nu lipsesc si sunt proiectii ale unei constiinte anxioase, imagini ale nelinistii si ale obsesiei irationalitatii lumii.