În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ion Mircea Enescu a făcut stagiul militar într-o companie, pe frontul românesc. După sfârşitul războiului, la un an, şi-a luat licenţa de architect. După absolvire, a realizat numeroase proiecte de construcţii mari în Bucureşti şi în ţară, primul fiind extinderea Maternităţii Polizu în 1951.

Lucrarea „Întâmplări cu animale, oameni și automobile” descrie momente marcante din viața arhitectului Ion Mircea Enescu, segmentate în trei părţi: „Primii douăzeci de ani i-am trăit într-o epocă euforică pentru mulţi, cu idealuri împlinite, mari speranţe şi promisiuni. A fost perioada în care cele trei instanţe formative - familia, şcoala şi biserica -, în perfect acord, se străduiau să susţină virtuţi, poate prozaice şi convenţionale, de cinste şi onoare, de hărnicie şi cultură, şi mai presus de orice, de bună cuviinţă.

Apoi a venit războiul, cu grozăviile lui, care în această parte a Europei a adus comunismul. Familia înfricoşată, şcoala devenită agent al unui regim utopic şi brutal, chiar şi biserica încolţită, nu au mai fost în stare să-şi ducă buna lor menire la unison şi pe faţă.

Iar apoi, după o jumătate de secol (vai ce mult!) de teroare instituţionalizată, a venit schimbarea care trebuia să reinstaureze libertăţile şi normalitatea care nu e încă cea dorită”.

„Viaţa mea s-a împărţit între existenţa urbană şi natură (în toate formele lor obişnuite). Și într-una şi în cealaltă, notabile au fost întâlnirile cu animale şi oameni. Nu mă refer la animalele crescute în mediul urban. Ele nu mi se par interesante, le consider mai mult un capriciu, mă refer la cele care trăiesc în libertate, în sălbăticie, dar şi... la oamenii dominaţi de instincte primare, nestăpânite şi nedemne. Marile spaime vin dinspre ei. Totodată mă refer la întâlnirile memorabile, reconfortante care mi-au marcat existenţa, păstrându-le mereu în minte. Iar întâmplările cu automobile, ce să mai vorbim! Ele mi-au schimbat viaţa”.