Intr-o lume obisnuita cu mediocritatea si complezenta cu lipsurile si slabiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtutilor, ancorata in experienta religioasa, este nu numai bine-venita, ci si necesara pentru promisiunea statornica a demnitatii si a nobletei umane.
Acoperind tematici intense si profund intime, precum speranta, fidelitatea, iubirea, moderatia, bunatatea, frica, modestia, politetea, eseurile cuprinse in acest volum vorbesc fiecaruia si fiecareia dintre noi in cuvintele dupa care tanjeam, in incercarea de a articula nevoia de apropiere, suflu interior, deschidere totodata spre umanul si divinul din noi. Inteligenta inimii este acel nod fundamental in care sinele se intalneste cu celalalt si cu cerescul, in care intelegerea si iubirea se contopesc, in care existenta si transcendenta capata sens si nemarginire. "Daca cerul vietii este inima, Dumnezeu este cerul inimii", scrie atat de viu si de frumos Bogdan Tataru-Cazaban.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2021
Editura:
Tip copertă:
Hardcover
Nr Pag:
88
ISBN:
9786306543144
Dimensiuni: l: 14cm | H: 21cm