„Lavinia Branişte a reuşit să scrie o carte uluitor de proaspătă, în limbajul imediat recognoscibil al rătăcirilor de acum, o carte în care realităţile interioare şi exterioare se arată nefalsificate, revoltătoare, în care trucurile şi eschivele nu se admit. Este şi o carte a adevărurilor despre femeile tinere, singure şi captive în mecanismul aşteptărilor şi al nevoii de validare, un roman despre micile cedări şi despre micile trădări de fiecare zi, despre forme de acomodare şi (iluzorii) strategii de evadare din teritoriul neîndurător al unei urbanităţi alienante, normative. Este o carte unică, autentică şi curajoasă, una atît de necesară. După acest roman care, la fel ca prozele care l-au precedat, constata cu luciditate o stare de toxicitate sistemică, Lavinia Branişte are toate datele să ia în calcul o proză mai puţin defensivă, în care eroina îşi ia, în sfîrşit, revanşa!” (Alina Purcaru)