CÂND LAȘI TOTUL ÎN URMĂ, SPERANȚA UNUI NOU ÎNCEPUT ESTE POSIBILĂ
Trevor Benson n-a avut niciodată de gând să se întoarcă la New Bern, în Carolina de Nord. Dar explozia unui obuz de mortier în fața spitalului în care lucra l-a lăsat cu o infirmitate și a fost trimis acasă din Afganistan. În aceste condiții, căsuța dărăpănată lăsată moștenire de bunicul lui poate fi locul potrivit ca să se recupereze. Îngrijind stupii pe care bunicul lui îi iubea atât de mult, Trevor nu este pregătit să se îndrăgostească de o localnică, însă, chiar de la prima lor întâlnire, simte o legătură stranie cu ajutorul de șerif Natalie Masterson. Ea pare să-i împărtășească sentimentele, dar rămâne frustrant de distantă, iar Trevor se întreabă ce ascunde.
Existența lui în New Bern este complicată de Callie, o adolescentă care trăiește în parcul de rulote din apropiere. Trevor speră ca fata să poată elucida misterul morții bunicului lui, dar ea nu-i oferă multe indicii până când, într-o situație de criză, el se vede nevoit să descopere adevărul despre trecutul lui Callie, care are o legătură mult mai strânsă cu bătrânul decât și-ar fi imaginat nepotul.
În încercarea de a descifra secretele lui Natalie și Callie, Trevor va învăța ce înseamnă dragostea și iertarea și faptul că, în viață, trebuie să ne întoarcem din când în când acasă.