Purtăm discuții adunate pe terase democratice privind cu dispreț și detașare la ce-a ajuns țara pe care o socoteam cîndva grădina lumii. În jocul nostru meschin mimăm nepăsarea, ca și cum menirea acestui incendiu devastator nu este decît de-a ne aprinde țigara cu emfază de la flăcările lui. Dar ceea ce văd și mă doare este realul întruchipat. Unul atît de îngrozitor, încît nu pare decît proiecția bolnavă a unui coșmar lucrat în mintea unui nebun, diminuat de impresia paradoxului nu poate fi atît de rău încît ceea ce vedem să existe cu adevărat. Salvarea logică în cu cît mai mult, cu atît mai puțin.

Lumina unei singure întrebări: ce mai supraviețuiește din noi ca națiune? Nu vorbesc de una populată de eroi și oameni de caracter, suflete frumoase și meșteșugari iscusiți, poeți inspirați și demni, o imagine golită de sens și posibilă valoare de către propaganda partidului unic, ci în cadrul definiției cuminți a dicționarelor… O limbă stîlcită, o cultură pervertită, o religiozitate prefăcută, un consens pe linia delăsării și a uitării, o competiție a răului în multiplele lui concretizări. O nepăsare sinucigașă se cațără peste noi cu certitudinea eternității de dinaintea deznodămîntului după care nu mai urmează nimic.

Liviu Cangeopol

Liviu Cangeopol (n. 28 martie 1954, Iași) este un scriitor și jurnalist disident român. Actualmente locuiește în Statele Unite ale Americii. Liviu Cangeopol a fost unul din cei șapte intelectuali cărora, la 18 decembrie 2006, în discursul prilejuit de Prezentarea Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, președintele României, Traian Băsescu, le-a elogiat gestul de a se fi ridicat direct împotriva lui Nicolae Ceaușescu.

„Fii mulțumit, Domnule Ceaușescu: vei rămâne în istorie!”, a fost titlul sub care interviul acordat de Liviu Cangeopol apărea la 5 aprilie 1988 în Libération, interviu difuzat o zi mai târziu la Europa Liberă.) Două săptămâni mai târziu a început sa fie urmărit și reținut de Securitate în nenumărate rânduri. A emigrat în America în septembrie 1989.

Publică primele proze in revista Dialog (august 1978), debut editorial în co-autorat cu Dan Petrescu, Ce-ar mai fi de spus (1989 — Agora, USA, 1990 — Editura Minerva, 2000 – Editura Nemira). Un al doilea volum îi apare, publicat la Editura Humanitas în 2007, Zâmbetul. Portret al țărmului la asfințit.