"Este o constatare teribilă, o stare dureroasă de lucruri aceea pe care o clădeşte Dinescu. O viziune asupra Istoriei ca mecanism de degradare a fiinţelor, ba chiar a Fiinţei, „cînd vaietul şi naţiunea se confundă“. Iar asta fără lacrimi, fără plîns de milă, dar cu gravitatea şi uimirea atît de preţioasă a adolescenţilor. Mircea Dinescu împărtăşeşte această gravitate şi această graţie."    (Eugène Ionesco)
 
"(…) pus pe farse şi stăpînit de angoase, bătăios şi sensibil ca o mimoză, poet adevărat, pînă în vîrful unghiilor, din soiul cel mai rar şi mai neperisabil."    (Nicolae Manolescu)