André Gide (1869-1951), scriitor important al literaturii franceze, poate fi definit încă de timpuriu ca un răzvrătit contra oricărui tip de conformism. Anticolonialist și antifascist, devine la începutul secolului XX un adept al ideologiei comuniste. Ca mulți dintre contemporanii săi care îmbrățișau aceeași doctrină, Gide pleacă într-o călătorie în U.R.S.S., iar concluziile sale nu se lasă așteptate.

Întoarcerea din U.R.S.S. apare aproape imediat și stârnește reacții violente. În ciuda faptului că oficialitățile sovietice depuseseră mari eforturi pentru a-i prezenta o imagine edulcorată, autorul vede dincolo de vitrina frumos aranjată. Și, pornind de la convingerea că „minciuna, fie chiar aceea a tăcerii, poate să pară oportună, ca și perseverența în minciună, dar ea face dușmanului un joc prea frumos, și adevărul, fie el dureros, nu poate răni decât pentru a vindeca”, aduce în atenție tot ceea ce scârțâie, și ar putea fi, cândva, îndreptat.