Dedic această carte/florilegiu/sau ce-o fi, o dedic singurului Dumnezeu și iubirii în care S-a întrupat, și prin ea ne-a îndumnezeit pe toți, încă din praful lumii ăsteia. Tuturor cărora le-a ieșit inima prin ochi, care-au iubit prostește și înalt, care cu milă și candoare s-au aplecat spre cei din jur. Care-au iubit și care-au fost iubiți, fie și doar o scintilantă fărâmă din timpul vieții lor, atingându-L pe Dumnezeu. Că asta e cel care iubește; e omul care a reușit să-L ia pe Dumnezeu de mână, ca pe un tată și ca pe un fiu, în cel mai propriu mod, într-o plimbare parfumată de-i zice viață, în drum spre veșnicie.