Login / Înregistrare
ÎN GRABĂ? FOLOSEȘTE:

sau email

Utilizator nou

Ai pierdut parola?
Produse 
Produse 
  • 
      Login
      Librării
      Login
      Coșul tău
      Total RON Finalizare comandăComandă
      x
      
      Nu aveți produse în coș.
      Finalizare comandăComandă
      • carturesti.ro
      • Intr-un oras fara teatru
      „Intr-un oras fara teatru”  în librăriile Cărturești
      Indisponibil în .
      Puțintică răbdare...
      Unde ne găsești
      Intr-un oras fara teatru
      Intr-un oras fara teatru

      Intr-un oras fara teatru

      Mihail Soare
      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Categorii:
      Poezie, Raftul autorilor români
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2024
      Editura:
      Eikon
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      98
      ISBN:
      9786064912442
      Dimensiuni: l: 20cm | H: 20cm
      Adaugă în coș
      Adaugă în wishlist

      Descriere

      ACEL TRUP AL MEU

      Acel trup al meu pe care îl plimbam prin lume

      așa cum plimbi un cățel în lesă la orele dimineților smulse vieții

      nu era trupul meu cel adevărat

      deși îl spălam cu dragoste, îl ferchezuiam, îi doftoriceam rănile

      uneori îi mai făceam înadins câte una

      ca să vadă oamenii că nu e al lor

      atunci ei treceau mai departe înspre atelierul fotografului

      cu gândul că mâine-poimâine le sunt gata și crucile

      dar cu toate astea toată lumea dorea acel trup al meu

      câte-o muierușcă, să-l atingă, așa cum atingi clapele unui pian

      doctorii și câinii, ca să-l hărtănească,

      popii, ca să-i cânte cântece de leagăn

      nesuferiții ciocli, la gândul că vor mânca pe săturate colivă

      de fapt, ei salivau încă de pe când mama era borțoasă

      trucul cu rănile îmi reușea

      e la fel ca noi, își ziceau liniștiți concetățenii

      iar sufletul care îmi flutura legat de încheietura mânii stângi

      îl credeau a fi un zmeu de hârtie, nimic altceva

      câte unul încerca să-l doboare cu praștia spre a-l duce copiilor săi

      dar s-au găsit destui care să creadă că e un aparat de zbor

      ca unul din cele ale lui Blériot, făcute din sârme și din lemnișoare

      taman bun pentru sinucideri, la o adică

      ești găsit într-o dimineață zdrobit de pământ la o margine de pădure

      și toată lumea va crede că ai fost un temerar

      ce lăstăriș frumos va ieși din coastele lui ca niște seceri

      vor zice culegând de prin ceață viitoarele moaște

      celălalt trup al meu era neștiut de nimeni

      pentru că îl țineam în sclavie pe o plantație de îndoieli deghizate în îngeri

      și cum zburătoarele acestea nu există decât în țeasta mea

      firește că de acolo se auzea freamătul de aripi

      oamenii își roteau curioși capetele ca niște bufnițe

      pesemne că se aud pleoapele paznicilor căzând, se mințeau

      numai o femeie de fum țipa în gura mare

      se credea sângele acestui trup al meu

      și de aceea se dezbrăcase de toate amăgirile

      pentru a-mi curge mai lesne prin vene

      se lăuda că-mi colora felurit întunericul, ca un zugrav de biserici

      și din pricina asta era privită cu milă

      numai eu nu o priveam în niciun fel

      de teamă ca nu cumva să mi se înfățișeze aidoma unei umbre a nimănui

      gata să-mi hăituiască trupul cu dezmierdările ei cusute în căptușeala sorții

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      • Termeni & condiții
      • Politică Cookie-uri
      • ANPC
      © Carturesti 2025 | ® Conținut cu drepturi protejate
      Personalizează