”Suprarealismul are faima unei rupturi totale cu ceea ce-l precede, a unui soi de nihilism înspăimîntător, care, vorba lui Breton, încearcă a înlocui o lume cu alta dominată de particula anti, dar dacă ar fi chiar așa am avea a face cu riscul unei ieșiri din cadrul creaţiei. În fapt e o înnoire la limita limbajului, dar nu o suspendare a sensului literar (cu a sa rădăcină ontologică), precum o dovadă a unei supravieţuiri a acestuia în condiţiile originalităţii maximale, asemănătoare cu o asprime de climă polară sau tropicală.” (Gheorghe Grigurcu)