Ideea de inconștient psihic, preexistentă în cultura psihologică și filosofică a secolului al XIX‑lea, este reformulată de Freud, pe baza experienței psihoterapeutice, într‑o manieră care o transformă într‑o achiziție definitivă a umanității. Întreg secolul XX o va avea printre ideile dominante. Prezentul volum cuprinde cele două serii de Prelegeri introductive în psihanaliză, prin intermediul cărora întemeietorul psihanalizei își propunea să transmită sintetic și accesibil rezultatele cercetărilor sale, nu numai specialiștilor, ci și publicului larg.
În prima serie din prelegeri (1916), Freud analizează trei dintre manifestările majore ale inconștientului – act ratat, vis, nevroză –, subliniind identitatea de structură și conținut dintre ele, precum și ideea că între sănătate și boala psihică deosebirea este doar de grad, nu de natură. În a doua serie (1933) sunt expuse idei noi, derivate din a doua teorie despre psihic (1920), precum și reconsiderări ale ideilor inițiale, cum este teoria despre vis. În ultima prelegere, Freud insistă asupra apartenenței psihanalizei la categoria concepțiilor științifice despre lume.
Psihanaliza nu a uitat niciodată că există și forțe pulsionale nonsexuale, ea s‑a structurat pe deosebirea clară dintre pulsiunile sexuale și pulsiunile Eului și susține, în fața oricărei obiecții, că nevrozele nu își au sursa în sexualitate, ci că ele se datorează conflictului dintre Eu și sexualitate - SIGMUND FREUD
Cea dintâi intenție a noastră a fost să înțelegem tulburările vieții psihice omenești, deoarece o experiență memorabilă arătase că înțelegerea și vindecarea aproape că se suprapun aici, că de la una la alta duce o cale practicabilă. [...] Dar apoi am realizat relațiile apro- piate, ba chiar identitatea interioară dintre procesele patologice și cele așa‑zis normale, iar psihanaliza a devenit psihologie abisală, și deoarece nimic din ce creează sau fac oamenii nu este inteligibil fără concursul psihologiei, s‑au ivit de la sine aplicările psihanalizei asupra a numeroase domenii ale cunoașterii, îndeosebi ale științelor sociale, care s‑au impus și se cereau prelucrate. [...] - SIGMUND FREUD
Introducere in psihanaliza
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2010
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
760
Colectie:
Traducatori:
Serie:
Volum Din Serie:
1
Limba Original:
Germana
Titlu Original:
Vorlesungen zur Einführung in die Psychoanalyse Und Neue Folge
Editia:
a II-a
ISBN:
9786064000989
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm