Problematica spaţiu-timp se prezintă în filosofie ca o garanţie prea puţin aluzivă la condiţiile de constituire a celor două coordonate esenţiale ale existenţei, pornind de la o întemeiere metafizică. În direcţia evaluării din perspectivă absolutistă, şi avansând spre un nou tip de relaţionare cu evenimenţialul şi cu jocul de sens.
Abordarea, în cele ce urmează, a spaţiului cotidian, se înscrie în aceeaşi linie de gândire: a supune din nou viaţa cotidiană la proba reflecţiei fenomenologice şi hermeneutice, a supune filosofia însăşi la proba finitudinii specifice cotidianului. Dubla misiune care ghidează această cercetare şi a cărei finalizare este de-abia anunţată aici. Problematica spaţiului va trebui så ne conducă, poate că dincolo de limitele formale ale acestei teze, către o tratare a realităţii concrete în care se desfăşoară existenţa noastră cotidiană, individual şi colectivă, urmând, poate chiar graţie acestei tratări, să interogăm şi să analizăm condiţia însăşi de posibilitate a lui „noi“, a faptului de a fi în comun.