Nicăieri în literatura română viața satului n-a fost evocată cu atâta forță realistă, atât de viguros și pătrunzător. Condiția lui Ion rezumă tragedia istorică a țăranului fără pământ și dacă parvenirea socială a personajului este reprezentativă doar pentru o mică parte a acestei țărănimi, ambiția de care el este devorat definește sufletul țărănesc în general. Teribilă, sforțarea lui Ion de a-și depăși condiția capătă dimensiuni universale și înfrângerea sa în lupta cu soarta implacabilă aduce aminte de prăbușirea eroilor din tragediile antice. Povestea ascensiunii și surpării lui Ion adună în cuprinsul ei, concentrată, închisă parcă într-un cerc, întreaga existență de altădată a Transilvaniei românești. Lumea țărănească, cu straturile ei, nu fără comunicare unele cu altele, dar vizibil delimitate, lumea intelectualității satului: învățătorul, preotul, apoi autoritățile: primarul, jandarmul, notarul, lista politicienilor în goană după voturi; de asemenea datinile ardelene specifice, legate de horă, nuntă, înmormântare, într-un cuvânt – viața satului în toate înfățișările sale alcătuiește în cuprinsul romanului un amplu și magistral caleidoscop. Ion este o densă monografie sau, mai precis, o epopee a satului românesc de peste munți…

Dumitru MICU