La sfârşitul lui 2009 se împlinesc 120 de ani de la naşterea incomparabilului Ion Iancovescu, interpret, regizor şi animator al scenei teatrale din prima jumătate a secolului trecut (1889–1966). Descoperind, în cele trei decenii scurse de la apariţia monografiei pe care i-a dedicat-o Ioan Massoff la Editura Meridiane, numeroase documente preţioase, printre care şi dosarul de urmărire existent la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Florica Ichim revizuieşte şi îmbogăţeşte lucrarea predecesorului său, readucând în atenţie figura marelui artist.

Elogiat de-a lungul carierei de personalităţi atât de diferite în fond, precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Liviu Rebreanu, admirat de Eugen Ionescu (care i-a trimis de la Paris Regele moare, dorindu-şi-l în rolul principal), mare descoperitor de talente (Grigore Vasiliu–Birlic şi Radu Beligan), actor în importante producţii ale cinematografiei româneşti de început, Ion Iancovescu a fost un reper al perioadei interbelice. Neastâmpărat animator, a făcut parte din conducerea a nenumărate companii teatrale private şi a clădit nu mai puţin de şapte(!) edificii teatrale, printre care Teatrul Excelsior (azi, sediul Teatrului de Comedie) şi Teatrul Modern (devenit Teatrul Casei Centrale a Armatei).

Volumul apare cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, în „Galeria Teatrului Românesc”, editată de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”.