„Cu accente simfonice şi uriaşe excese, acest roman asemănător unui stejar bătrân se evidenţiază ca un imens poem în proză pe tema condiţiei umane. Operă seducătoare prin turul ei de forţă narativ, Ioşca ne restituie atmosfera azi dispărută a unei Românii îndepărtate, închisă într-o vale, dar care prin tragedia ei urcă pe culmile existenţei.” (Charles Ficat, Revue des Deux Mondes)
„O vale între doi munţi, dar de fapt o ieşire din timp. Un preot, un doctor şi un muncitor taciturn care parcă sunt acolo de la începutul lumii: Ioşca. Şi o poveste de iubire. Tot ce e dincolo de simplitatea acestei lumi e trecător. Pe lângă ei se scurge istoria, fără să-i afecteze. Romanul lui Cristian Fulaş e memorabil, unul dintre titlurile-cheie ale literaturii actuale.” (Bogdan Creţu)
Cristian Fulaş (n. 1978) a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare şi a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din Bucureşti. A debutat în 2015 cu Fâşii de ruşine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”, Premiul revistei Accente). Tot în 2015 a publicat Jurnal de debutant (Tracus Arte), iar în 2016 După plâns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books). A tradus aproximativ cincizeci de volume din engleză, italiană şi franceză, printre care: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur. O aruncare de zaruri (Stéphane Mallarmé). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoşi şi cei buni (2017), romanele Fâşii de ruşine (2018) şi După plâns (2019) şi biografia romanţată Celan. Am trăit, da (2022). În 2018 a publicat Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iaşi, în cadrul unui proiect FILIT. Ioşca (ediţia I, Polirom, 2021) a fost desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded 2021 şi cartea de proză a anului 2021 pe site-urile omiedesemne.ro şi agentiadecarte.ro, iar în 2022 a obţinut Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, a fost nominalizat la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT şi Premiile Observator cultural, categoria Proză, şi a apărut în traducere franceză la editura La Peuplade.