„Proză rurală“ ajunsese să însemne, în percepţia obştească, o proză conservatoare, desuetă, presupus simplistă, schematică, dând seama cu mijloace artistice modeste de o realitate umană mai degrabă rudimentară, lipsită de rafinament, subtilitate ori profunzime sufletească. I se opunea, într-o viziune cvasi-maniheistă, proza urbană, presupusă a fi în mod automat purtătoarea complexităţii, a înnoirii şi rafinamentului, a valorii. În practică, însă, respectiva prejudecată a fost, de fapt, tot mai viguros contrazisă de ivirea unor opere de „proză rurală“ înzestrate cu caracteristicile literaturii moderne de calitate. Acest studiu caută să depisteze, să reliefeze şi expliciteze succint trei dintre etapele semnificative ale afirmării unei proze efectiv moderne, cu tematică „rurală“, survenite de-a lungul ultimelor două treimi ale secolului trecut şi marcate de contribuţia a trei scriitori reprezentativi: Pavel Dan, Marin Preda şi Sorin Titel.