"Islamul politic şi democraţia" îşi propune să abordeze o temă perenă a decriptării lumii musulmane prin grila conceptuală a studiului regimului şi ideologiilor politice. Deşi această temă a fost adesea tratată în mod extins, fie dintr-o perspectivă a relaţiilor internaţionale, fie într-un sistem de referinţă antropologic sau sociologic, puţine lucrări ştiinţifice s-au încumetat să propună o abordare transdisciplinară a fenomenului islamului politic contemporan, care să avanseze o propunere de democratizare a lumii arabe "din interior", fundamentată pe evoluţiile politice, sociale şi ideologice contemporane. Din această perspectivă, volumul este un demers academic unic în spaţiul cercetării româneşti, propunând o perspectivă de reformă a interpretării legii islamice - Sharia -, o formulă de susţinere la nivelul societăţilor civile arabe şi constituirea unor comunităţi transnaţionale de tip Ummah (comunitatea credincioşilor), inclusiv în mediul virtual, care pot tinde, în actualul context al globalizării, să înlocuiască vechiul spaţiu şi axiologic al moscheii şi universităţii islamice. GEORGE CRISTIAN MAIOR