Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Istoria apelor

      Istoria apelor

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2022
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      344
      Colectie:
      Traducatori:
      Premii:
      Editia:
      a II-a
      ISBN:
      9786060971504
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Descriere

      Traduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare. În 2020 a primit două prestigioase premii, Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen. Asemenea bestsellerului internațional Istoria albinelor, al doilea său roman, Istoria apelor, este hipnotic, emoționant, inspirator și se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.

      2017. Signe a crescut în Norvegia, într-un peisaj sălbatic, cu cascade, râuri învolburate, ghețari milenari și fiorduri adânci. Toată viața a luptat împotriva acelora care încercau să supună forțele naturii, secătuindu-i resursele. A luptat cu atâta înverșunare, încât a renunțat la marea ei dragoste, Magnus, când acesta a trădat principiile pe care credea că le împărtășesc. Iar acum, în toamna vieții, Signe pornește cu velierul ei, Albastru, într-o călătorie plină de primejdii până la Bordeaux și apoi pe Canal de Garonne, ca să îl sfideze încă o dată pe Magnus. Navigând printre amintiri dureroase, Signe nu știe că, de fapt, Magnus o așteaptă.

      2041. David străbate Franța, spre nord, împreună cu fiica sa, Lou. Drumul lor, presărat cu popasuri în taberele de refugiați, este o nesfârșită căutare, într-o Europă aridă, pustiită de război și depopulată. Un incendiu i-a despărțit de ființele cele mai dragi, Anna și August, iar tatăl și fiica au fost nevoiți să-și părăsească orașul mistuit de flăcări. Într-o tabără nu departe de Bordeaux, unde proviziile de apă și resursele de umanitate se împuținează pe zi ce trece, în albia secată a unui canal care străbate un sat-fantomă, un velier îi așteaptă.

      MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste trei milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste treizeci și cinci de țări, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e deja tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Ultimii cai din stepă (Przewalskis hest; Humanitas Fiction, 2022) a fost nominalizat în același an la Bokhandlerprisen și la Premiul ascultătorilor programului norvegian de radio P2. Romanul a fost tradus în peste douăzeci de țări. În 2020, Lunde a fost recompensată cu două premii prestigioase, Peer Gyntprisen și Bjørnsonprisen.

      Istoria apelor, un nou bestseller! Consistent și impresionant. Primul ei roman, Istoria albinelor, a cucerit lumea. Iar acum, Maja Lunde a reușit aceeași performanță.“ — Dagens Næringsliv

      „În acest roman sensibil și plin de suspans se intersectează două povești despre impactul schimbărilor climatice. Ambele, construite cu mare atenție la detalii, sunt tulburătoare, iar Maja Lunde le unește treptat și subtil, cu un mare impact emoțional.“ — Kirkus Reviews

      „Pentru Maja Lunde, asemenea poetului laureat Nobel Bjørnstjerne Bjørnson, demnitatea umană și drepturile sunt importante. Cărțile sale au reușit să pledeze pentru aceste cauze într-un fel strălucit care rezonează cu cititori din întreaga lume.“ — Academia Bjørnstjerne Bjørnson

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.