“Am văzut, în volumul precedent, cât de mult a contribuit filosofia scoțiană a simțului comun la apariția și la constituirea spiritualismului francez de la începutul veacului al XIX-lea.
Această nouă direcție filosofică a influențat, la rândul ei, dezvoltarea ulterioară a școlii scoțiene, care păruse a intra, către jumătatea aceluiași veac, în decadență. I-a procurat anume, prin opoziția pe care i-a inspirat-o, o perioadă de înviorare, sau chiar de înflorire, pe care au reprezentat-o Hamilton și Mansel. Sub această a doua formă a ei, școala scoțiană a jucat, în istoria filosofiei, un rol deosebit, întrucât a avut, direct sau indirect, o influență apreciabilă asupra celor două figuri mai impunătoare ale mișcării filosofice engleze din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, care au fost John Stuart Mill și Herbert Spencer. Trebuie dar să aruncăm asupra-i o privire ceva mai cuprinzătoare.” P.P. Negulescu