„Departe de a fi monocromă, univocă, unidimensională, muzica occidentală şi-a propus ca pariu diversitatea în unitate, mizând pe contrastele de caracter, de tempo, de dinamică, de ritm, de înălţime, de intensitate, de profunzime, de pigment sonor şi trecând prin toate treptele intermediare ale variantei – variaţie, metamorfoză – până la transformarea radicală prin care, din avatar în avatar, «acelaşi» devine «un altul».

Pe această alianţă dintre rigoare şi fantezie, dintre memorie şi «amnezie», pe această logică a «legii şi a accidentalului» s-a înălţat edificiul Muzicii occidentale.”- Brigitte François-Sappey