Terminologia vechiului drept romanesc

In invatamantul universitar studiul Dreptului este predat in cadrul unor discipline stiintifice structurate pe ramuri de drept sau chiar pe unele institutii ale acestora. Revine Istoriei Dreptului misiunea de a prezenta Dreptul in ansamblul tuturor ramurilor sale, fiind singura disciplina care poate da o viziune completa a sistemului dreptului in intregul sau. La randul sau, Istoria Dreptului urmareste totodata posibilitatea de a prezenta evolutia sistemului sau pe durata a peste doua mii de ani, de la origini pana in prezent, parcurgand antichitatea daco-romana, feudalitatea si epoca moderna. Spre deosebire de disciplinele de ramura, care trateaza dreptul in mod static, Istoria Dreptului are in vedere dinamica sa, cu scopul de a scoate in evidenta trasaturile sale traditionale, permanente, precum si modul cum s-a adaptat conditiilor specifice fiecarei perioade istorice parcurse.

O alta sarcina a Istoriei Dreptului este prezentarea ramurilor Dreptului si a institutiilor juridice in legatura cu Statul in cadrul caruia ele exista si pentru care dreptul poseda numeroase norme, alcatuind Dreptul Public.

De pe aceste pozitii de stabilire a fluctuatiilor din trecutul Dreptului se poate accepta, in concluzie, convingerea ca Dreptul actual nu va ramane inchistat in formele sale actuale si ca, in mod necesar, modificarile si intregirile sale sunt posibile in viitor.

Prezenta editie a fost completata cu un capitol de terminologie a vechiului drept romanesc, in care, alfabetic, sunt explicati aproape 1000 de termeni din vechiul drept romanesc.