Iubirea este pentru Milan Kundera altceva decât blândă visare sau suspin abisal, ceva mult mai palpabil, „epidermic“ aproape.

Nu maladive fantasme, nu obscure pulsiuni îi împing pe eroii nuvelelor sale unul către altul: în doi, nu e loc de subtile ocoluri şi de inavuabile complexe, totul se reduce la expresia cea mai brutală a esenţialului. Cu nespusă luciditate şi cu enormă ironie, Kundera dezvăluie resorturile cotidiene ale relaţiei de cuplu, care sfârşesc prin a provoca un imens hohot de râs. Un râs izbăvitor, fiindcă sub tribulaţiile erotice ale personajelor îşi arată întotdeauna chipul una dintre meschinele strategii de disimulare şi supravieţuire ale omului, aceea care măsoară adevărata dimensiune a eşecului său.