Devenita mare putere europeana în urma victoriei obținute în Batalia de la Poltava (1709) asupra lui Carol al XII-lea al Suediei, Rusia nu a încetat niciodata sa urmareasca obiectivul expansiunii sale spre vest și sud-vest, țintind în mod special Europa Centrala, Balcanii, Dardanelele și țarmurile Marii Adriatice.

Chiar daca istoricii considera așa-zisul Testament al lui Petru cel Mare (1725) un fals menit sa serveasca propaganda adversarilor sai, activitate intensificata în timpul Razboiului Crimeei (1854–1856), ideile ce i-au fost atribuite apocrif în acest text se regasesc în mod tulburator în acțiunile ulterioare ale Imperiului Țarist, ale Uniunii Sovietice și ale Federației Ruse.

Indiferent de orientarea regimurilor de la Kremlin din ultimele trei secole, Rusia a ajuns statul cu cea mai mare suprafața din lume și cu cele mai multe seminții subjugate. Nu a ezitat niciodata sa-și extinda dominația în toate direcțiile, inclusiv mult dincolo de Urali, în Siberia și în Asia Centrala, ajungând pâna la țarmul Pacificului, ba chiar și pe continentul nord-american, acolo unde doar lipsa de viziune politica pe termen lung a facut-o sa vânda Alaska Statelor Unite în 1867 pentru numai 7,2 milioane de dolari.

Deși, adesea, aliate ale puterii moscovite, Principatele Române au simțit de mai multe ori pe pielea lor efectele acestei atitudini imperialiste, începând cu anexarea Basarabiei din 1812 și ajungând pâna la feluritele modificari ale granițelor din secolul XX, dublate și de teroarea politica a Ciumei Roșii în perioada comunista și nu numai…