Lumea care se conturează astfel este interioară şi exterioară în egală măsură, ca într-o imagine holografică, stranie nu pentru că nu e realistă, ci pentru că este prea exactă, prea completă, exhaustivă într-un mod neliniştitor. Acest fel de a scrie, nerenunţând la nici un detaliu, şi intrând în fibrilaţie lirică din cauza prea marii încărcături de gânduri, observaţii, senzaţii, revolte, spaime, sentimente, este curajos şi tulburător, dar şi riscant. Prin ospiciul în care se desfăşoară aventura eului liric trece linia despărţitoare dintre viaţă şi moarte, pe care poeta păşeşte ca peste o sârmă întinsă peste infern. Faptul că această linie este chiar poezia nu o face mai uşor de străbătut." (Ana Blandiana)