Jurnalul de drum, ca mărturie nu despre sine, ci despre alții; o anticonfesiune, căci privirea e spre un exterior populat de evenimente, personalități, fapte de creație, inițiative și blocaje, momente de înălțare prin comuniune artistică și prăbușiri în mizerie morală, conexiuni fertile cu alte culturi și destrămări silite - totul văzut prin filtrul unei conștiințe critice. Divulgându-și impresiile, argumentându-și afectele - pe cât se poate - încercând a istorisi, criticul caută să asigure câte un paragraf, sau o parcelă, în viitoarea istorie a vieții teatrale românești, pentru ceea ce crede că se poate - și merită - să dăinuie din atât de volatila în timp și totuși atât de durabila în memoria noastră, artă dramatică.