A curatoria un festival e o aventură estetică. Înseamnă a vedea spectacole, a le alege pe cele mai reprezentative şi a le aşeza într-un concept căruia îi dau conținut. Mi se pare în egală măsură intere­sant să revelez partea nevizibilă pentru marele public a acestui maraton anual. Care a ajuns acum la fila 18, a Majoratului; să dezvălui partea dificilă a pregătirii lui, a neprevăzutelor de tot soiul, partea amuzantă a unor situaţii ivite în desfășurare.

Ca orice jurnal, și al meu e discontinuu, inegal, repetitiv, fragmentar. Sunt pastile diaristice din spatele cortinei, din sălile de spectacole și de prin alte locuri unde Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași s-a extins, răs­pândite prin vreo patru harduri de laptop câte am schimbat pe parcurs. Cuvintele care revin frecvent sunt „austeritate”, „exclusivități naționale”, „tine­rețe”, „curiozitate”, „deschidere”, „echipă”, „criză”, „comunicare”, „soluții”.

La primele situații ne­obiș­nuite (unele hazlii, altele ușor ori de-a dreptul îngrijo­ră­toare), mi-a venit ideea de-a le nota. Timpul le-a multiplicat numărul, se adău­­gau noutăți în folderele memo­riei, riscul era să li se estom­peze acuratețea. Inițial, au fost însemnări simple. Treptat au devenit consemnări mai consis­ten­te, circumstanțele s-au diver­si­ficat și complicat, materialul sporea văzând cu ochii. De la câ­teva pagini am ajuns la ce vedeți aici, de fapt e chiar mai mult, unele întâmplări nu se pot tipări încă. Rămân pentru o versiune ulterioară.

Oltița CÎNTEC