Prefață de Sorina Bălănescu

Volumul I din Jurnalul lui Dostoievski ne înlesneşte accesul la experienţa morţii trăită de autor în anul 1849, când, în calitate de participant la reuniunile grupului liberal al lui Petraşevski, a fost arestat şi condamnat la moarte sub acuzaţia de complot împotriva statului.

Paginile cele mai tulburătoare prezintă scena aplicării sentinţei – în clipa ce a precedat deschiderea focului de către plutonul de execuţie, a sosit graţierea ţarului de la condamnarea la moarte, cu comutarea pedepsei prin deportare în Siberia timp de peste trei ani. Trăind mereu în vecinătatea morţii (a fost martor al asasinării tatălui său de către propriii ţărani), marcat de crizele de epilepsie, pledoariile în favoarea celor oprimaţi, dar şi de crizele religioase care l-au determinat să treacă de la agnosticism la creştinism, Dostoievski prezintă în scrierile sale omul sfâşiat între prezenţa răului şi căutarea lui Dumnezeu, între inconştient şi conştient.

Acest prim volum reuneşte o varietate de texte publicate în revista Jurnal de scriitor în perioada 1873 – aprilie 1876, de la povestiri ca „Bobul” sau „Un băiat la bradul lui Hristos” şi portrete literare precum cel al lui Vissarion Belinski la profeţii politice şi eseuri despre societate, valori sau moralitate.