Jurnalul așteptării se înrudește cu Jurnalul fericirii. Până la urmă, este vorba tot despre un fost deținut politic, în care unii dintre noi îl vor recunoaște pe Dinu Pillat, care, după ce este eliberat, face o serie de însemnări despre lucrarea lui Antihrist în istorie.

Îmbinare de realism și miraculos, cartea ajunge la un deznodământ surprinzător. Ceea ce observă fostul deținut este tocmai condiția lumii noastre, a lumii actuale, sfâșiate între obsesia patologică a unui consum orb și aspirația spre o clarviziune salvatoare.

Ceea ce mă uimește la Dan Stanca este nu atât ușurința cu care scrie, unul după altul, romane bune și foarte bune, dovedind o productivitate literară rară la noi, mai ales la acest nivel.

Ci faptul că, într-o epocă a simulacrelor și a literaturii de unică folosință, scrie romane încărcate de spiritualitate, infuzate de o tematică umană profundă, fără a fi o clipă ridicol, exaltat sau eseistic.

Răzvan Voncu

DAN STANCA (n. 1955, București), romancier.

Debut editorial cu romanul Vântul sau țipătul altuia. A publicat până acum peste 20 de romane, dintre care amintim: Aripile Arhanghelului Mihail (1996), Apocalips amânat (1997), Morminte străvezii (1999), Ultimul om (1999), Drumul spre piatră (2002), A doua zi după moarte (2003), Mut (2006), Noaptea lui Iuda (2007), Cei calzi și cei reci (2008), Jurnalul așteptării (2014), Mare amară (2014), Ghetsimani ’51 (2015), Detonarea (2018), Înainte de întuneric (2021).

Laureat a trei premii acordate de Uniunea Scriitorilor din România, a două premii ale Asociației Scriitorilor din București, respectiv al mai multor premii acordate de revistele literare autohtone.