Trei turnee, efectuate de Ansamblul „Doina” al Armatei într-un interval de 11 ani, sunt consemnate, pas cu pas, de unul dintre membrii corului, Gheorghe „Gogu” Ghiulamila, într-un jurnal unic, cu un farmec aparte, în multe dintre notații putându-se observa – în ciuda faptului că autorul nu a fost scriitor – un extraordinar talent literar. Primul turneu din China, care a avut loc în perioada 23 noiembrie 1966 – 13 ianuarie 1967, ne arată un tărâm încremenit parcă într-o ipostază bestială a celei mai bizare manifestări „artistice” a Revoluției Culturale. Relatările sunt fidele unei realități încă necunoscute în România acelor ani. Președintele Mao era venerat ca un zeu. Tot ce mișca în China de atunci, de la politică, artă, comerț și până la organizare militară, era influențat direct de gândirea președintelui Mao. Relatările lui Gogu Ghiulamila de la fața locului au aerul unor reportaje din timpul războiului rece.

Gelu Diaconu

vineri, 25 nov.

12.00 – Moscova, gara Kievskaia. Stăm în tren, pentru că nici o oficialitate nu s-a ostenit să ne aștepte și să ne îndrume. Parcă am fi căzut din Lună pe o planetă friguroasă. […]

Ajunși la gară, am fost conduși în sala de așteptare rezervată militarilor, un fel de țarc mare, amenajat cu bănci. Am stat nemâncați toată ziua, jucând cărți, citind sau discutând, ascultându-ne mațele cum chiorăie. Tranzitul e tranzit – nici o obligație din partea localnicilor. Măcar să fi știut. […]

Mulți recruți, încă civili, însoțiți de fruntași sau caporali beți, așteaptă diferite trenuri. Probabil că fără să vreau m-am uitat cu jind la unul care mânca și omul, impresionat de faptul că un străin, pe deasupra și artist, îl studiază cu interes, mi-a oferit câteva nuci, pe care după un fals refuz le-am primit, plătindu-le cu o țigară Mărășești și cu două minute de conversații prin semne.

Gheorghe Ghiulamila

Acest cartier al orașului, în care se află și hotelul, este nou, construit în afara vechiului centru al Pekinului: are aspectul unui sat întins, lung și lat. La distanțe mari, între 500-600 de metri, răsare câte o clădire mai mare, instituție sau hotel. Casele de locuit sunt cele vechi rămase și nu depășesc nivelul de 2,50 metri. Ziduri de aceeași înălțime le înconjoară, încât este imposibil să-ți dai seama ce se află în spatele lor. De la etajul 7 însă, de la fereastra camerei de hotel, se vede o nemaipomenită îngrămădire de cocioabe, despărțite de „străzi” late de un metru, curți de 2 sau 3 metri pătrați, în care stă câte un bătrân supraveghind uscarea unor izmene pe o frânghie. Este greu să-mi pot da seama cum învață acești locatari drumul spre casa în care locuiesc și cum se descurcă în acest veritabil labirint de ziduri și cum reușesc să respire acolo, mai ales vara, când totul se încinge și aburește de căldură și de cocleală, în mizeria existentă.

Gheorghe Ghiulamila

joi, 1 dec.

Trebuie semnalată masa de prânz pentru că meniul a fost tipic chinezesc, primul pe care-l mâncăm vreodată:

Aperitive:

- pește sărat cu alune

- felii de limbă de vită rasol

- sfeclă cu castraveți acri

- crap prăjit în sos caramelizat de roșii

- salată de melci și caracatiță cu castraveți cruzi

- ouă jumări cu slănină

- tocană de melci cu castraveți de mare, șuncă și ceapă, în sos îndulcit de roșii

- ca încheiere, supă de ciuperci cu mazăre

- ca băuturi ni s-au servit pigiou și cisue, adică bere și suc. […]

Am mâncat din toate, pentru a-mi face o idee despre bucătăria chineză. Cu toate că la noi nu se prepară asemenea mâncăruri, am constatat că sunt foarte bune, unele dintre ele reprezentând chiar o mare finețe de artă culinară.

Gheorghe Ghiulamila

Volumul conține 8 pagini cu fotografii din călătoriile autorului în China și Coreea de Nord.