Jurnalul unei femei de serviciu

Ioana Badea construieste in Jurnalul unei femei de serviciu o poezie care nu seamana cu multe altele: vocea e directa, populara, si totusi surprinzator de literara. Relatarea porneste din memorie si din obiceiurile rurale pe care le urca intr-o zona sacra, unde banalul cotidian se intalneste cu transcendenta.

Originalitatea poemelor Ioanei Badea sta in fuziunea naturala intre povestirea populara si revelatia intima. Imaginile — taica cu aripi la fereastra, porumbeii cu talpi rosii, scutecul aruncat la cer — in simplitatea lor sunt incarcate de simboluri neasteptate; ele par spuse la gura sobei, dar au forta unei mitologii personale. Versul Ioanei e mai mult confesiv decat demonstrativ, iar asta ii da autenticitate si emotie.

Tema credintelor populare si a povestilor transmise din generatie in generatie apare ca un lait-motiv: minuni, sfinti locali (Sfantu’ Petre), semne din cer, obiceiuri mortuare (coliva, ulcioarele cu apa) — toate sunt reinvestite cu viata si cu semnificatii personale. Nu sunt doar relatari etnografice: devin experiente mistice, franturi de revelatie care tin de o viziune religioasa vie, neacademica.

Lumea aceasta si lumea de dincolo comunica constant in textele Ioanei. Moartea vine in vise, sufletele se intorc la masa, taica se arata cu aripi. Aceasta convietuire a lumilor contrazice logica moderna si restituie cititorului un univers in care sacrul si profanul nu sunt separate, ci se suprapun. E o poezie a “interferentelor” spirituale: semne, vise, glasuri ale mortilor care cer pantofi sau beau apa.

Poemele ofera un mod propriu de a vedea lumea: un amestec de umor amar, intelepciune populara si credinta ferma. Ioana nu judeca dogmatic, ci relateaza, consemneaza semne, rosteste rugaciuni si epitafuri, evoca ritualuri — totul cu o voce simpla, care spune mult fara sa forteze.

Ioana Badea s-a nascut la 20 noiembrie 1952, in comuna Breasta, satul cu acelasi nume, din judetul Dolj.
A absolvit 8 clase primare in localitate, la finalul carora mama a pus-o in fata unei alegeri: „Ori mergi la scoala in Craiova, ori vii cu mine la colectiv”. Ca s-o ajute, s-a dus la colectiv Ioana, pentru trei ani, in zootehnie.
Dar ii placea foarte mult muzica, poate inspirata si de tatal sau, care canta la fluier si la caval. Asa ca a dat examen la Casa Sindicatelor din Craiova sa devina cantareata si a fost admisa. I s-a spus ca va trebui sa aiba propriul repertoriu si atunci i-a trecut prin minte, pentru prima data, sa si-l compuna singura. Povesteste ca a scris „un caiet intreg” de poezii cu rima si ritm, pe care i l-a dat unui interpret de muzica populara si s-a bucurat, mai tarziu, sa isi auda in cantece o parte dintre versuri.

Nu a putut continua pe drumul unei cariere in muzica, pentru ca trebuia sa se intretina — statea la gazda in Craiova, impreuna cu sora sa — si s-a angajat pe santier, in constructii.

In 1976, s-a mutat la Bucuresti. S-a cazat la caminul de fete al ITB (actualul STB — Societatea de Transport Bucuresti), a facut prima scoala profesionala, cea de manipulanti de tramvaie, si s-a angajat vatman la Depoul Splaiul Unirii, apoi la Depoul Militari. I-a placut, pentru ca in Craiova nu erau tramvaie pe atunci.
Tot in acea perioada, a facut a doua scoala profesionala: de fochisti.

In 1989, ITB a facut disponibilizari masive, in urma carora si-a pierdut si ea locul de munca.

S-a angajat la Fabrica de Bere Rahova, ca „muncitor la banda”. Punea sticlele pe banda rulanta sa fie umplute, supraveghea imbutelierea automata si etichetarea. Era munca de echipa, se implicau cu randul oamenii in fiecare etapa din proces. Dupa Revolutie insa, in vara anului 1990, fabrica s-a inchis — nu mai avea materie prima pentru productia de bere.